Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Târgul de carte religioasă, la final
Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă, organizat ca în fiecare an la Sibiu, s-a încheiat ieri, 10 octombrie, printr-o festivitate de premiere a editurilor participante. Programul ultimelor zile a fost divers, pe lângă lansările de cărţi, vizitatorii având posibilitatea să vizioneze filme documentare precum "Poporul pierdut" şi "Vânătorul de securişti", să participe la vernisajul de lucrări cu tematică religioasă "Aripi spre cer", să asculte cântece religioase interpretate de corul de Cameră "Caedonia" al Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu şi poezii recitate de actriţa Manuela Golescu.
În seara zilei de vineri, 8 octombrie, s-au lansat mai multe cărţi, printre care "Iubirea care ne urneşte", scrisă de pr. Constantin Necula, "Recurs la Evanghelie", semnată de jurnalistul Florian Bichir, şi "Dumnezeiasca Euharistie", scrisă de Stelian Gomboş, toate apărute anul acesta la Editura Agnos din Sibiu. Lansările noilor titluri au avut loc în prezenţa autorilor, care şi-au descris pe scurt cărţile. În aceeaşi seară, pr. arhid. Ioan Ică jr, profesor la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, a lansat volumele "Nicolae Cabasila. Cuvântările teologice" şi "Nichifor Crainic. Cursurile de mistică", ultimele noutăţi ale Editurii Deisis din Sibiu. Noi cărţi religioase Ultimele lansări de volume au avut loc sâmbătă, 9 octombrie, când vizitatorii târgului au participat la prezentările cărţilor "Viaţa Maicii Domnului", de la Editura Cristimpuri din Ploieşti, "Evanghelia în versiunea Hollywood", scrisă de ierom. dr. Teofan Mada şi apărută la Editura Vremi din Cluj-Napoca, "Crucea reeducării. O istorie a "reeducărilor" în temniţele comuniste din România (1948-1964)", semnată de prof. Constantin Stan, "Introducere în omiletica Părintelui Gheorghe Calciu", scrisă de Lucian Popescu, ambele apărute la Editura Christiana din Bucureşti, şi "De ce sunt ortodox", a lui Klaus Kenneth şi apărută la Editura Agnos din Sibiu.



.jpg)
