Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Târgul Meşterilor Populari la Botoşani
La Botoşani, până duminică, se desfăşoară cea de-a V-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari, un eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Botoşani, Primăria oraşului şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova. Peste 70 de meşteri populari din judeţe precum Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Mureş, Vaslui, Covasna, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina vor prezenta vizitatorilor vase din lut, icoane pictate pe lemn şi sticlă, ii populare, măşti populare, ouă încondeiate sau diverse obiecte de mobilier, toate acestea fiind cu vânzare. Târgul Meşterilor Populari va putea fi vizitat în fiecare zi, până pe data de 17 aprilie, între orele 10:00 şi 18:00.



.jpg)
