Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Târgul Meşterilor Populari pe esplanada Palatului Culturii
În perioada 13-15 mai se va desfăşura a XII-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari organizat la Iaşi de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova şi Asociaţia ART Meşteşugurile Prutului. Evenimentul se va desfăşura pe esplanada Palatului Culturii şi va implica participarea a peste 100 de meşteri populari din toate zonele ţării, care vor ilustra domenii fundamentale ale artei şi tehnicii populare. Vineri, 13 mai, manifestările se vor derula în intervalul 10:00-19:00, sâmbătă, 14 mai, va fi marcată şi a VII-a ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor, astfel că artiştii populari vor susţine mai multe demonstraţii în faţa vizitatorilor până la miezul nopţii. Duminică, 15 mai, ieşenii pot vizita târgul în intervalul orar 10:00-19:00.



.jpg)
