Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Târguri de produse tradiţionale la Iaşi
Până mâine, 30 ianuarie, la ora 20:00, ieşenii pot degusta şi achiziţiona produse tradiţionale la hypermarketul Era Shopping Park. La Târgul Tradiţional de Bunătăţi se pot achiziţiona numeroase tipuri de brânzeturi, carne şi preparate din carne, miere şi produse apicole, dulceaţă şi compoturi de casă sau conserve şi băuturi tradiţionale. De asemenea, tot la acest sfârşit de săptămână este deschis, la Galeriile Comerciale Ştefan cel Mare, şi Târgul "Dâale Gurii". De la ora 9:00 şi până după amiaza la ora 17:00, ieşenii îşi pot face proviziile cu produse fabricate doar în Iaşi, la preţ de producător: preparate tradiţionale din carne, carne proaspată, pui proaspăt cenătuit, lapte, brânzeturi şi alte produse lactate, miere de albine, dulceţuri, gemuri, vinuri naturale, precum şi produse de patiserie.



.jpg)
