În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Târnosire de biserică în Arhiepiscopia Timișoarei
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 17 septembrie, familia dr. Paul Stelică Mălăeștean și sutele de credincioși din Parohia Fibiș, județul Timiș, dar și din localitățile vecine, au trăit momente de bucurie duhovnicească. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, biserica ctitorită de binecredincioasa familie Mălăeștean a fost donată Arhiepiscopiei Timișoarei, fiind împodobită cu un frumos veșmânt pictural.
La acest moment care amintește de daniile domnitorilor români de altădată, au participat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, familia dr. Paul Stelică Mălăeștean, preoți din Administrația eparhială și din parohiile învecinate cu biserica nou-construită.
După ce ctitorul a încredințat lăcașul de rugăciune chiriarhului bănățean, a avut loc slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. În Sfânta Masă au fost așezate sfintele moaște și hrisovul de donație, apoi a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a subliniat nevoia de a-L mărturisi pe Dumnezeu în fața oamenilor și de a asuma Crucea și urma lui Hristos în călătoria noastră spre patria de sus.
La finalul slujbei, chiriarhul a mulțumit ctitorului și familiei sale pentru dragostea lor față de Dumnezeu și de Biserica strămoșească, pentru ctitorirea acestei minunate biserici. Dr. Paul Stelică Mălăeștean a primit din partea Părintelui Mitropolit Ioan cea mai înaltă distincție mitropolitană, Ordinul „Crucea Sfântului Iosif” pentru mireni.
Lucrările de edificare a acestui sfânt lăcaș au început în urmă cu 12 ani. Biserica are o suprafață de 250 mp și este realizată din beton armat. Lucrările de pictură au fost realizate de pictorul Ioan Tricaciuc, cu o echipă de tineri din zona Moldovei, într-un interval de trei luni. Iconostasul și mobilierul bisericesc au fost sculptate de către o echipă de meșteri din Târgu Mureș. Biserica va purta hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar paraclisul din subsolul lăcașului are hramul „Sfântul Stelian”.