În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Târnosire la Stănija de Sus, Hunedoara
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Buna Vestire” din filia Stănija de Sus, Parohia Buceș, Protopopiatul Brad, duminică 29 mai. A urmat Dumnezeiasca Liturghie, săvârşită de ierarh la Altarul de vară amenajat în apropierea bisericii. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, făcând referire la pasajul minunii vindecării orbului din naștere, citit în această duminică, Preasfințitul Părinte Nestor a vorbit despre rostul suferinței în viața fiecăruia și despre importanța cunoașterii învățăturii credinței ortodoxe. Pr. paroh Florin Gabor a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar credincioșii implicați în ridicarea bisericii au primit acte de cinstire.



.jpg)
