După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Târnosirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Totia, Hunedoara
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, în filia Totia a Parohiei Simeria Veche, Protopopiatul Orăștie, în Duminica a 4-a după Rusalii. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate a fost târnosită, iar apoi a fost săvârșită Sfânta Liturghie.
![]()
![]()
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a explicat câteva aspecte din rânduiala târnosirii lăcașului de cult, iar apoi, făcând referire la pasajul evanghelic citit în această duminică la Sfânta Liturghie, a vorbit despre credința și smerenia sutașului.
![]()
La finalul slujbei, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în mijlocul credincioșilor încredințați spre păstorire, preotul paroh Alexandru Dascălu a fost hirotesit iconom, iar credincioșii implicați în renovarea lăcașului de cult au primit gramate de mulțumire.



.jpg)
