După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Târnosirea Bisericii din Parohia Ocna Mureș III, judeţul Alba
În Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor), Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Ocna Mureș, apoi a oficiat Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Armonia” din Constanța, dirijată de arhid. Iulian Dumitru.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Satana urăşte cumplit pe Dumnezeu, fiinţele umane şi bunele principii morale. El îi invidiază pe oameni şi îi torturează fizic, mintal şi spiritual. (...) Sunt unele mijloace care ne asigură protecţie în faţa influenţelor demonice. În primul rând, este rugăciunea, «armă puternică» împotriva Satanei, cum o numeşte Sfântul Ioan Scărarul. În al doilea rând, este semnul Crucii, de care Cel Rău se cutremură, amintindu-şi de Crucea Golgotei, «pumnalul care l-a rănit mortal», cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. În al treilea rând, este Sfânta Euharistie, căci «diavolul pentru creştinul împărtăşit este ca un câine fără dinţi, ca un şarpe fără venin», cum afirmă Sfântul Paisie Aghioritul”.
La final, pr. Vasile Armanca, paroh al Parohiei Ocna Mureș III, Protopopiatul Aiud, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, iar binefăcătorii care au contribuit la edificarea și înfrumusețarea noii biserici au primit diplome de aleasă cinstire.



.jpg)
