Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Târnosirea Bisericii Drăgoteni, Beiuş
În Duminica a treia după Rusalii, PS Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în Protopopiatul Beiuş, informează Biroul de presă al Episcopiei Oradiei.
Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a oficiat slujba de târnosire a noii biserici cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Parohia Drăgoteni, urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii. În cadrul slujbei, preotul paroh Ioan Vasile Tirean a fost distins cu rangul de iconom-stavrofor, pentru întreaga lucrare pastoral-misionară, cât şi pentru strădaniile depuse în vederea ridicării şi înfrumuseţării lăcaşului de cult. Între anii 1995 şi 2010 a fost zidit noul lăcaş, fiind împodobit cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe, iar curtea exterioară a bisericii a fost pavată şi împrejmuită cu gard, ridicându-se şi o troiţă în memoria eroilor din localitate, căzuţi la datorie în cele două războaie mondiale.



.jpg)
