După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Târnosirea Bisericii „Sfântul Efrem cel Nou” din cătunul Tonea, judeţul Alba
În Duminica a 4-a după Paști, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă vindecarea slăbănogului de la Vitezda, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Sfântul Efrem cel Nou”, din cătunul Tonea, Parohia Loman, Protopopiatul Sebeş, după care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Lăcașul bisericesc, prin semnificația sa deosebită și prin lucrările sfințitoare care se săvârșesc în el, este singurul care se poate numi «casa Domnului», de unde izvorăsc și se revarsă asupra noastră mila și harul lui Dumnezeu. Casa fiecăruia dintre noi, pe lângă adăpostire și pază, ne oferă și o intimitate specifică. Biserica pe care o oferim lui Dumnezeu să Se sălășluiască în ea devine casa noastră duhovnicească. În aceasta, real și tainic, se realizează unirea sau comuniunea noastră cu Dumnezeu, prin harul Sfintelor Taine săvârșite de preoți și prin cuvântul Evangheliei propovăduit de aceștia. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: «Preoții sunt aici, în biserică, tocmai pentru ca rugăciunile obștești mai slabe, alăturându-se rugăciunilor lor mai puternice, să se înalțe toate spre cer»”.
În cadrul slujbei, ierodiaconul Iorest a fost hirotonit ieromonah pe seama Schitului „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud. La finalul Sfintei Liturghii, ostenitorii și binefăcătorii care au contribuit la ridicarea și înfrumusețarea noului lăcaș de închinare au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire. Comunitatea credincioșilor din Parohia Loman este păstorită de pr. Nicolae Popa.



.jpg)
