După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Târnosirea paraclisului mănăstirii din Dragomireşti, Maramureş
Mănăstirea maramureşeană Dragomireşti a fost în sărbătoare, marţi, 20 iulie, în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, cu ocazia hramului istoric. Cu acest prilej, a fost târnosit noul paraclis al bisericii.
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit noul paraclis de la nivelul întâi al noii biserici a mănăstirii şi a săvârşit Sfânta Liturghie. Cu ocazia târnosirii, paraclisul a primit, pe lângă hramul istoric, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, şi al doilea hram - al Sfântului Iosif Mărturisitorul din Maramureş.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie, oficiată în Altarul de vară, au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu, iar la chinonic au cântat arhidiaconii Vlad Verdeş, Teodosie Bud şi Lucian Burnar. Ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură despre viaţa Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul şi ascultarea faţă de Dumnezeu.
Pr. Sofronie Perţa, stareţul aşezământului monahal, a fost ridicat la rangul de arhimandrit, iar preotul Adrian Tămaş, slujitor la Altarul mănăstirii, a fost distins cu Ordinul omagial „Preot Nicolae Gherman”. Au mai primit distincţii primarul Vasile Ţiplea, arhitectul Dorel Cordoş, Petru Boris, Mihai Boga, Marius Simion Gaga, Gavriş Ardelean, Marişca Ţiplea, Toader Perţa, Vasile Mariş, Vasile Boris, Ioan Boris, Vasile Ştefanca, Ioan Popa, Sabin şi Gabriela Drinceanu.
Arhim. Sofronie Perţa, stareţul mănăstirii, a mulţumit ierarhului, soborului, meşterilor şi binefăcătorilor pentru efortul depus şi a oferit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin o icoană cu Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, pictată de Sabin şi Gabriela Drinceanu.
De asemenea, cu acest prilej, primarul Vasile Ţiplea a oferit Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin titlul de „cetăţean de onoare al oraşului Dragomireşti”.



.jpg)
