În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Târnosirea unei biserici din Borşa, județul Maramureş
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat duminică, 13 octombrie, slujba de târnosire a bisericii Parohiei Borşa 1, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură. Pe lângă hramurile istorice, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena”, biserica a primit al treilea hram, „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş”, ocrotitorul eparhiei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul bizantin „Theologos”, dirijat de arhidiaconul Adrian Dobreanu. La final, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a binecuvântat şi clopotul recent achiziţionat. De asemenea, preotul paroh Gavrilă Timiş a fost hirotesit iconom stavrofor, iar alţi binefăcători au primit distincţii.



.jpg)
