La Palatul Patriarhiei din București a avut loc, în această seară, 20 mai 2026, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național catehetic „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu şi şcoală a iubirii smerite şi darnice”, ediția a XVIII‑a, și ai Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a XV‑a. La momentul festiv a fost prezent Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care le‑a oferit câștigătorilor, din partea Întâistătătorului Bisericii noastre, Diploma omagială 2026 - Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română.
Târnosiri de biserici în localităţi hunedorene
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a târnosit, duminică, 13 noiembrie, Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din filia Luncșoara, Parohia Visca, Protopopiatul Deva, apoi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie. Tâlcuind pasajul evanghelic al acestei duminici, despre Pilda samarineanului milostiv, Preasfinţitul Părinte Episcop Nestor a explicat că prin această parabolă Mântuitorul Iisus Hristos „ne arată ca avem datoria de a-l sluji pe aproapele nostru, indiferent cine ar fi el, binele fiind o lucrare pe care ne-o cere Dumnezeu și care trebuie împlinită în orice moment și față de oricine”. Ierarhul a vorbit şi despre lucrarea deosebită și rodnică a Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, pomenit în această zi.
Pr. paroh Adrian Crișan-Pantea a fost hirotesit iconom, pentru renovarea lăcașului de cult, iar credincioșii implicați în lucrările de restaurare și înfrumusețare au primit acte de cinstire.
Sâmbătă, 12 noiembrie, Preasfinţitul Episcop Nestor a târnosit Biserica „Buna Vestire” din filia Ciungani a Parohiei Prăvăleni din Protopopiatul Brad. Lăcașul de cult a fost construit din lemn în jurul anului 1600 și a fost îmbodobit cu pictură în două etape, Sfântul Altar și catapeteasma în anul 1688, iar naosul în anul 1742, în prezent fiind încadrat în lista monumentelor istorice. După slujba târnosirii a fost săvârșită Sfânta Liturghie, apoi slujba Parastasului pentru Episcopul Gurie Georgiu și pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii trecuți la cele veșnice.
Pr. paroh Daniel Dobra a fost hirotesit sachelar, iar credincioșii implicați în activitățile parohiei au primit acte de cinstire. Din partea Consiliului local al comunei Vața de Jos și a credincioșilor din satul Ciungani, Preasfinţitul Episcop Nestor a primit o plachetă de excelență.



.jpg)
