După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Târnosiri de biserici în protopopiatele Fălticeni şi Huşi
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sfinţi mâine Biserica "Înălţarea Domnului" din parohia Mălini, Protopopiatul Fălticeni. Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1998, pe locul unei alte biserici, în cinstea eroilor. A fost pictat în anul 1998, lucrările fiind susţinute de credincioşii din parohie şi de Primăria Mălini. Sfânta Liturghie va fi oficiată în curtea bisericii parohiale din Mălini, închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Tot mâine, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va resfinţi Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Copăceana - Fălciu, Protopopiatul Huşi. Sfântul lăcaş a fost avariat parţial în urma unui incendiu care a avut loc în luna martie a acestui an. "În urma vizitei efectuate aici de Preasfinţitul Corneliu şi la îndemnul părintesc al Preasfinţiei Sale, pr. paroh Cristian Popa a demarat lucrările de refacere a bisericii. Cu ajutorul credincioşilor s-a reuşit în timp record refacerea acestui sfânt lăcaş, executându-se lucrări de reparaţie capitală, biserica fiind înzestrată cu o nouă catapeteasmă, mobilier şi îmbrăcată cu o nouă haină picturală. Strădania preotului paroh şi jertfelnicia credincioşilor vor fi încununate prin slujba de resfinţire", a remarcat pr. Ioan Petru, protopop al Protopopiatului Huşi. (C. Ciofu)



.jpg)
