În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Te Deum de 1 Decembrie la Alba Iulia
Cu ocazia Zilei Naționale a României, duminică, 1 Decembrie, pe esplanada din fața Catedralei Arhiepiscopale din Alba Iulia, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat slujba de Te Deum, în prezenţa lui Ludovic Orban, prim-ministrul României, alături de care s-au aflat oficialităţi de stat, centrale şi locale. La eveniment au participat mii de credincioși veniţi din toată ţara și de peste hotare.
La finalul slujbei, Părintele Arhiepiscop Irineu a adresat un cuvânt celor prezenți, în care a reliefat însemnătatea istorică a evenimentului de la 1 Decembrie 1918.
„Să ne fie clar că, pentru a contribui cu forţă la redresarea spirituală şi la prosperitatea acestui neam, trebuie să avem omenia care îi împodobea pe bravii noştri înaintaşi. Strămoşii au ridicat munţi de oase şi au făcut să curgă râuri de sânge, ca să ne lase nouă o scumpă moştenire: România întregită”, a spus ierarhul.
Părintele Arhiepiscop Irineu a luat parte, apoi, la ceremonia defilării trupelor și tehnicii militare, desfășurată pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”, care s-a încheiat cu onorul prezentat de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.



.jpg)
