Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Te Deum de Ziua Naţională a Contabilului Român
Cu prilejul Zilei Naţionale a Contabilului Român, membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România s-au întâlnit în Aula Magna "Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei. Întâlnirea a fost precedată de participarea lor la slujba de Te Deum săvârşită în Catedrala patriarhală de către Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal. Ziua de 21 septembrie a fost sărbătorită în fiecare an de către toţi profesioniştii contabili din România drept "Ziua Naţională a Contabilului Român". Anul acesta, odată cu organizarea manifestărilor privind Ziua Naţională a Contabilului Român, la nivelul filialelor Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România se mai organizează "Topul local al celor mai bune firme C.E.C.C.A.R." şi "90 de ani de la înfiinţarea Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România". La manifestaţii au participat aproape 500 de persoane. (C.B.)



.jpg)
