Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Te Deum la 98 de ani de la înfiinţarea Episcopiei de Bălţi
Luni, 8 martie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat în Biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din oraşul Bălţi, păstorită de părintele paroh Petru Botezatu, un Te Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra Episcopiei de Bălţi, cu ocazia împlinirii a 98 de ani de la înfiinţare. Potrivit Biroului de presă al eparhiei, în cuvântul rostit, Preasfințitul Părinte Episcop Antonie a vorbit despre înfiinţarea de către Biserica Română, la Bălţi, a unui centru episcopal în 1923, despre vrednicii ierarhi care au păstorit la Bălţi, Visarion Puiu, Tit Simedrea şi Partenie Ciopron, şi despre dreptatea făcută spaţiului basarabean, prin alegerea unui ierarh canonic, la Bălţi, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe în anul 2018. De asemenea, a menţionat că marele Visarion Puiu a construit Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, care într-o zi va reveni Episcopiei canonice din acest spaţiu.
Ierarhul a mulţumit, de asemenea, preoţilor care cu jertfă şi dragoste îşi fac datoria de slujitori în Biserica neamului propovăduind adevărul şi lumina Evangheliei păstoriţilor lor.



.jpg)
