După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Temperaturi peste medie şi ploi puţine
În lunile iulie şi august, temperaturile se vor situa peste mediile multianuale, în timp ce, în această lună, regimul termic va prezenta valori normale în majoritatea zonelor. În schimb, cantităţile de precipitaţii vor înregistra valori sub mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării.
Administraţia Naţională de Meteorologie a dat publicităţii prognoza meteo pe termen mediu, valabilă pentru perioada iunie-august, transmisă de Centrul European pentru Prognoza Vremii. Potrivit acestei prognoze, în lunile iulie şi august, temperaturile se vor situa peste mediile multianuale, în timp ce, în luna iunie, regimul termic al aerului va prezenta valori normale în majoritatea zonelor, exceptând vestul şi sud-estul ţării, unde local valorile termice se pot situa peste mediile multianuale lunare. Cantităţile de precipitaţii vor înregistra valori apropiate de normele climatologice lunare în cea mai mare parte a regiunilor, iar în vestul, sud-estul şi nord-estul ţării vor fi posibile valori sub mediile multianuale. În luna iulie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa peste mediile multianuale pe aproape întreg teritoriul, exceptând centrul ţării, unde valorile de temperaturi vor fi apropiate de normele climatologice. Sub aspect pluviometric, cantităţile de precipitaţii vor înregistra valori sub mediile climatologice în cea mai mare parte a ţării, iar în nord-vest, vor fi apropiate de normal. În august, regimul termic al aerului va înregistra valori peste mediile multianuale lunare în estul, sud-estul şi local în vestul ţării şi în limite apropiate de mediile multianuale în restul teritoriului. Cantităţile de precipitaţii se vor situa sub normele climatologice în sud-estul şi sudul ţării, iar în restul teritoriului, valorile de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale lunare.



.jpg)
