În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Teologi români absolvenţi la New York
Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, a participat sâmbătă, 21 mai, la festivitatea de absolvire a promoției 2016 a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Vladimir” din New York, SUA. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi, eparhia a avut doi masteranzi.
Programul festivităților a început prin oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Tikhon, Mitropolitul Primat al Bisericii Ortodoxe din America, împreună cu Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina, înconjuraţi de un sobor numeros de preoți, în Capela „Sfinții Trei Ierarhi” din cadrul centrului universitar. Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina a rostit cuvântul de învățătură, în cadrul căruia a felicitat absolvenții promoției 2016, subliniind faptul că aceștia au ca exemplu demn de urmat misiunea Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe care Biserica Ortodoxă i-a sărbătorit în acea zi. Preasfinția Sa i-a îndemnat pe studenți să îl caute pe Hristos în lume, așa cum au făcut și Sfinții Împărați Constantin și Elena. După terminarea Sfintei Liturghii, părintele John Behr, decanul facultății, a mulțumit Preasfințitului Părinte Ioan Casian pentru prezența sa într-o zi atât de importantă, nu doar pentru studenții români, ci și pentru întreaga comunitate a facultății. „Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi este mândră de realizările celor doi masteranzi români, atât pe plan academic, la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Sfântul Vladimir», cât și pe plan pastoral, în cadrul Arhiepiscopiei”, a declarat Preasfințitul Părinte Ioan Casian de Vicina. A urmat apoi slujba de Te Deum, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Tikhon, și ceremonia în cadrul căreia studenții absolvenți au primit diplomele de studii, înmânate de către ierarhii eparhiilor din care provin. Cei doi masteranzi au absolvit anul acesta programele de studii Master of Theology și Master of Divinity ale prestigiosului așezământ teologic american.
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Vladimir” din New York funcționează sub patronajul Bisericii Ortodoxe din America (OCA), având misiunea de a pregăti viitorii slujitori și lideri pentru Biserica Ortodoxă din Statele Unite, dar și pentru alte jurisdicții din lume.