După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Tineretul, implicat în activităţi de protecţie a mediului
În perioada 18-21 iulie 2011, s-a derulat a patra etapă a proiectului "Tineretul implicat în activităţi de protecţie a mediului", iniţiat de Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Sport - ARCES şi desfăşurat în colaborare cu Mitropolia Ardealului, la Mănăstirea "Brâncoveanu" de la Sâmbăta se Sus, judeţul Braşov. Proiectul are ca obiective educarea elevilor şi studenţilor în spiritul respectării şi ocrotirii naturii şi a Creatorului, prezentarea factorilor de mediu şi a rolului acestora asupra mediului înconjurător, expunerea necesităţii cunoaşterii principalelor surse de poluare, precum şi a metodelor de diminuare sau stopare a poluării, stimularea creativităţii, prin participarea la activităţi specifice şi concursuri, implicarea participanţilor în colectarea deşeurilor aflate pe spaţiul public, informarea cu privire la starea mediului, responsabilizarea populaţiei şi a instituţiilor faţă de impactul pe care îl are comportamentul asupra mediului înconjurător. ARCES a implicat în această etapă elevi din euro-regiunea Vest, aparţinând judeţelor Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara.
Alături de reprezentanţii eparhiilor din judeţele învecinate, Episcopia Devei şi Hunedoarei a fost reprezentată, prin colaborarea directă existentă cu unităţile şcolare din judeţ, de două grupe a câte 20 de elevi de la Colegiul Tehnic de Transport Feroviar "A. Saligny" Simeria, însoţiţi de doi profesori voluntary, Cîndea Luminiţa şi Baciu Camelia. Elevii noştri au participat, după prezentarea celor şase teme specifice legate de poluare, la acţiuni de ecologizare pe Valea râului Sâmbăta şi la toate activităţile specifice organizate cu acest prilej: drumeţii, excursii la Sibiu, concurs pe teme de ecologie. (Arhid. Gabriel Basa)



.jpg)
