„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Tineri ascoreni, pentru o săptămână în tabără la Mănăstirea Miclăuşeni
În perioada 3-12 iulie 2009, la Centrul cultural-social „Sf. Ilie“ din Miclăuşeni, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, se desfăşoară o tabără formată din 15 membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Iaşi.
Tabăra a fost deschisă de IPS Teofan, care a fost în mijlocul studenţilor ascoreni şi s-a interesat, în acelaşi timp, de modul în care aceştia îşi vor desfăşura activitatea. Membrii ASCOR, filiala Iaşi au participat la o serie de acţiuni de întreţinere a parcului dendrologic din zona Mănăstirii Miclăuşeni, precum şi de amenajare şi de întreţinere sălii de sport. De asemenea, studenţii au participat în fiecare zi la slujba Sfintei Liturghii şi la rugăciunile de seară. „Au avut loc diferite sesiuni de comunicări de intercunoaştere, dezbateri, lecturi duhovniceşti şi o sesiune de informare despre modele, susţinută de ierom. Nicodim Petre, secretar de cabinet al mitropolitului în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, apoi o prelegere susţinută de maica Siluana, despre medierea conflictelor, urmată de prezentarea unor cărţi“, a spus Cristinel Teşu, administratorul Centrului social-cultural „Sf. Ilie“ de la Miclăuşeni. Programul tinerilor ascoreni începe în fiecare dimineaţă la ora 7:00, când aceştia participă la Sfânta Liturghie, la biserica Mănăstirii Miclăuşeni, iar la 9:00 iau masa. De la 10:00, studenţii dedică o oră lecturii duhovniceşti, iar de la ora 11:00 până la 13:00 lucrează în pădurea aflată în apropiere, dar şi în preajma Casei „Sf. Macrina“. Începând cu ora 14:00 a fiecărei zile, tinerii se odihnesc, urmând ca de la 15:00 până la 18:00 activităţile să fie reluate. De la ora 19:00 au loc sesiunile de intercunoaştere, pentru ca de la ora 21:00 studenţii să participe la slujbele de seară. „Fiecare zi este destul de încărcată pentru participanţii la tabără, ţinând cont că unii au o vârstă destul de fragedă. Am văzut că sunt foarte entuziasmaţi în ceea ce priveşte activităţile pe care le desfăşoară şi mi-am dat seama că sunt nişte tineri care fac cu adevărat ascultare, fiind, în acelaşi timp, conştienţi de necesitatea acestei activităţi“, a adăugat Cristinel Teşu. „Am pornit cu gândul să împletim rugăciunea cu lucrul mâinilor“ Cei 15 studenţi ascoreni care participă la tabăra de la Mănăstirea Miclăuşeni s-au arătat entuziasmaţi de toate activităţile pe care le desfăşoară, dar mai ales de prezenţa la slujbe. „Cel mai mult ne-au unit momentele de ru-găciune din biserică. Cele mai grele ascultări au fost depozitarea unor lemne, iar cele mai uşoare munci au fost tunderea ierbii sau tunderea gardurilor vii. Este o împlinire pentru noi. Am pornit cu gândul să împletim rugăciunea cu lucrul mâinilor. În prima zi, când am avut programul mai lejer, ne simţeam neîmpliniţi, pentru că nu făceam nimic concret. Acum, cu toate că suntem obosiţi, există o mulţumire în suflete“, a explicat Ioan Puiu, coordonatorul proiectului. „A fost o ocazie extraordinară de a ne cunoaşte mai bine, pentru că muncind împreună ajungem să cunoaştem omul altfel. Munca în grup ne-a unit, mai ales că majoritatea dintre noi nu prea ne cunoşteam. Ne-am bucurat foarte mult pentru că am participat la slujbele de la Mănăstirea Miclăuşeni“, a declarat Anca Aurora Ciuclă, membră ASCOR. „Este prima dată când particip la o astfel de tabără. Este o adevărată comuniune între noi, fiecare învăţăm unul de la altul. Slujbele la care participăm ne umplu sufletele de bucurie, mai ales că măicuţele de aici cântă foarte frumos“, a mărturisit alt membru ascorean, Florin Croitoru.