Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Tineri deţinuţi, la Sfânta Liturghie
Şapte deţinuţi de la Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) din Craiova au participat miercuri, 31 martie, la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, care a fost săvârşită în Catedrala mitopolitană "Sfântul Dumitru" din Craiova". Deţinuţii au fost însoţiţi de părintele Daniel Băluţă, slujitor la capela penitenciarului. La sfârşitul slujbei, deţinuţii au susţinut un scurt recital de cântece specifice Săptămânii Patimilor. Despre această activitate, părintele Băluţă ne-a declarat: "Am dorit să-i aducem aici, la Catedrala mitropolitană, pentru a socializa şi pentru a ne ruga în cea mai veche biserică din Craiova. Această activitate a devenit tradiţie, pentru că în fiecare an venim aici pentru a ne spovedi. Pentru toţi deţinuţii, această întâlnire duhovnicească este un real folos, pentru că astfel învaţă că Dumnezeu este iertător şi că El pe nimeni care-i trece pragul nu-l scoate afară". (I.A.)



.jpg)
