Sâmbătă, 6 iunie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit la Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Fântânele, Protopopiatul Hârlău, cu
Tineri în pelerinaj la Catedrala episcopală din Giurgiu
Elevi din clasele V-VIII ai Şcolii Gimnaziale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Giurgiu, însoţiţi de prof. Ramona-Elena Moisei, au participat luni, 7 octombrie, la slujba Tainei Sfântului Maslu, săvârşită în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului“ din municipiul Giurgiu, informează episcopiagiurgiului.ro. În urma acestei vizite, tinerii au fost familiarizaţi cu atmosfera duhovnicească a Tainei Sfântului Maslu, ce se săvârşeşte în fiecare zi de luni în Catedrala episcopală din Giurgiu, începând cu ora 17:00. Vizita face parte dintr-un proiect mai amplu derulat de Catedrala episcopală în colaborare cu instituţiile de învăţământ din municipiul Giurgiu. (Şt. S.)



.jpg)
