Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Tineri teologi, premiaţi de Patriarhul României
Căştigătorii Concursului de Teologie Dogmatică Ortodoxă "Preot Dumitru Stăniloae" au fost premiaţi astăzi, în Reşedinţa patriarhală de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Tinerii teologi au primit diplome şi premii şi au fost felicitaţi pentru că s-au străduit, au citit şi muncit pentru a înţelege gândirea celui mai mare teolog român. Bursa "Preot Dumitru Stăniloe" şi premiul de 2500 de lei, a fost obţinută de studentul Ciprian-Costin Apintiliesei, care a obţinut nota 10. Premiul al II-lea şi suma de 1500 de lei a fost obţinută de Nicolae Drăguşin, iar premiul al III-lea şi suma de 1000 de lei, a fost câştigată de Sorin-Cristian Faliboga. Ceilalţi studenţi au primit diplome de participare.



.jpg)
