Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tinerii creştini ortodocşi din Moldova se întâlnesc la Iaşi
La Centrul de Conferinţe "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va avea loc, în perioada 21-24 octombrie, Adunarea tinerilor creştini ortodocşi din Moldova - ediţia de toamnă, sub titlul generic "Tinerii în dialog". Programul acestei întâlniri va cuprinde momente de rugăciune, conferinţe, sesiuni pe grupe de discuţii, pelerinaje.
Compartimentul asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor va organiza, începând din această seară până duminică după-amiază, Adunarea tinerilor creştini ortodocşi din Moldova - ediţia de toamnă. Această reuniune va fi realizată pentru crearea unei continuităţi în lucrul cu tinerii, după întâlnirea de la Nemţişor - Mănăstirea Neamţ, în vara acestui an. Întâlnirea celor 500 de tineri va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Subiectele de dezbatere vor avea tema "Comunicare şi comuniune în biserică". "În zilele noastre, tinerii comunică prin intermediul internetului, având un dialog impersonal. În cadrul acestor întâlniri, tinerii au posibilitatea să exerseze bucuria de a comunica personal unii cu ceilalţi. Trăim într-o epocă a dialogului, iar acesta presupune şi libertate. Libertatea nu se poate manifesta trăind solitar, ci în întâlnirea cu celălalt în viaţa socială. Dialogul cu celălalt contribuie la cunoaşterea de sine. Pentru a ne cunoaşte pe noi înşine avem nevoie de celălalt. Tinerii, în întâlniri de acest fel, ajung mai uşor la o cunoaştere de sine şi aşa pot descoperi darurile pe care Dumnezeu le-a sădit în ei", a explicat protos. Nicodim Petre, coordonatorul Compartimentului asociaţii de tineret din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor. Tinerii din Iaşi vor asigura cazarea şi masa celor care vin din alte filiale ale Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), ale Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) din Moldova şi din parohii. Participare la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Teofan Primirea participanţilor se va face astăzi la ora 17:00 în Sala "Dr. Iustin Moisescu" a Centrului eparhial Iaşi. În Catedrala mitropolitană din Iaşi, de la ora 18:00, tinerii vor cânta Paraclisul Maicii Domnului. Se va adresa un cuvânt de bun venit, apoi participanţii se vor închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mâine dimineaţă, de la ora 9:00, diac. asist. univ. dr. Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Staniloae" din Iaşi şi secretar general al Centrului de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă al Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, va susţine o conferinţă în care va vorbi tinerilor despre importanţa comunicării, reguli de comunicare, dezvoltarea abilităţilor de comunicare ş.a. După susţinerea prelegerii, va debuta prima sesiune pe grupe. Fiecare grupă va cuprinde 20 de tineri. Vor urma a doua şi a treia sesiune, apoi se va face un pelerinaj în Iaşi. Jumătate din tineri vor merge la Mănăstirea Cetăţuia, iar cealalată jumătate la Mănăstirea Galata. După ce se va vizita Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi, la Teatrul Luceafărul din Iaşi va avea loc, de la ora 19:00, o conferinţă susţinută de Ion Grecu, om de afaceri din Constanţa, care va vorbi despre importanţa comunicării omului în societatea de astăzi. Duminică dimineaţă, de la ora 9:00, tinerii vor asista la Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Iaşi, care va fi oficiată de IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. "Vor fi organizate două coruri în strana stângă şi în cea dreaptă pentru ca tinerii să ofere răspunsurile liturgice. Spre după-amiază, IPS Teofan va ajunge la Centrul "Providenţa", unde va împărtăşi tinerilor câteva gânduri la încheierea întâlnirii. La final va fi susţinut un program artistic de participanţi", a mai spus protos. Nicodim Petre.