Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Tinerii din ATOR - filiala Zoiţani şi-au serbat ocrotitorul
În perioada 24-26 noiembrie 2012, Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Zoiţani l-a cinstit în mod deosebit pe Sfântul Cuvios Stelian. Activităţile, la care au participat şi membri din ATOR - filiala Iaşi, au fost coordonate de pr. Ciprian Strâmbu, de la parohia Zoiţani, Protopopiatul Săveni, judeţul Botoşani. Sâmbătă, 24 noiembrie, în mijlocul tinerilor şi copiilor s-a aflat protos. Melchisedec Sandu, stareţul Mănăstirii Ştiubieni din judeţul Botoşani, care a purtat mai multe discuţii duhovniceşti.
Spre orele amiezii s-a organizat o plimbare cu căruţele trase de cai în satele Zoiţani, Panaitoaia şi Dimitrie Cantemir, unde au fost vizitate bisericile parohiale. Duminică, 25 noiembrie, după oficierea Sfintei Liturghii, a avut loc sfinţirea sediului ATOR - filiala Zoiţani. Slujba a fost oficiată de pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, alături de un sobor de preoţi, în prezenţa tinerilor atoreni şi a cadrelor didactice de la şcolile din comună. Ieri-dimineaţă s-a oficiat Acatistul Sfântului Stelian în noul sediu al asociaţiei, apoi s-a derulat un program artistic pentru preşcolarii din parohie. Tot ieri, tinerii din ATOR - filiala Zoiţani au oferit dulciuri şi iconiţe elevilor din Şcoala cu clasele I-IV Zoiţani. (C. Ciofu)



.jpg)
