Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
TOB a revenit la Iaşi
La Centrul de conferinţe "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a avut loc ieri deschiderea oficială a Târgului Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti (TOB) - 2010. Târgul se desfăşoară cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a vizitat aseară standurile acestuia. Târgul se desfăşoară în perioada 11-13 noiembrie şi este deschis între orele 10:00-18:00. Sunt expozanţi din Grecia, Austria, Ucraina, Republica Moldova şi România. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei este reprezentată la târg de librăriile mitropolitane "Sfânta Parascheva". Astăzi, la ora 15:00, va avea loc lansarea CD-ului "Minunile Sfintei Cuvioase Maicii noastre Parascheva", vol. I şi vol. II, în lectura copilului Cezar Enache. (C.C.)



.jpg)
