Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Tradiţie şi identitate românească“
Sub patronajul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, a parohiei ortodoxe române „Izvorul Tămăduirii şi Sfintele Cuvioase Parascheva, Teodora de la Sihla şi Ana de Novgorod“ din oraşul Ĺrhus, ieri, s-a organizat, la Galeriile de artă ale parohiei romano-catolice din Ĺrhus, o expoziţie de icoane cu tema „Tradiţie şi identitate românească“, informează Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord. Au fost expuse icoane româneşti bizantine, pe lemn şi pe sticlă, realizate de Simona Teodora Roşca şi Cornelia Giurgiuman. În cadrul acestei manifestări a fost lansat şi romanul „Kyrie Lex“ al scriitorei clujene Flavia Teoc. Romanul editat anul acesta la „Cartea Românească“ oglindeşte dubla moştenire a naţiunii române: latină şi bizantină, prin tradiţii, literatură şi credinţa ortodoxă. La eveniment a fost prezent şi Preasfinţitul Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord.



.jpg)
