Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Trei lăcaşuri de cult ortodoxe, în construcţie
Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a sfinţit piatra de temelie pentru o nouă biserică ce va fi construită în municipiul Dej, judeţul Cluj. Slujba a fost oficiată joi, 16 iunie, pe locul viitorului lăcaş din cartierul Mulatău. Aici a fost întemeiată o nouă parohie ce este ocrotită de Sfântul Apostol Andrei.
Slujba a marcat începutul demersurilor de ridicare a bisericii care va deservi populaţia din zonă. Alături de Înalt Preasfinţitul Andrei, au slujit consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. conf. dr. Ştefan Iloaie, protopopul Dejului, pr. Teofil Herineanu, consilierul pe probleme de protocol, pr. arhid. Claudiu Grama. "Să căutăm o poartă prin care, intrând, să rămânem veşnic. Poarta este tot aici, în biserică, pentru că, pregătiţi în biserică, catehizaţi în biserică, nutriţi cu Sângele şi Trupul Domnului, ni se deschide poarta Cerului şi intrăm în eternitatea cea fericită. Iată de ce este importantă clipa în care s-a pus temelie pentru încă o biserică în municipiul Dej", a spus IPS Andrei, cel care a avut iniţiativa înfiinţării acestei noi parohii care va deservi aproximativ 600 de familii. Pr. protopop Teofil Herineanu a menţionat că, de acum, credincioşii vor fi mai aproape de casa lui Dumnezeu, unde să primească toate binecuvântările cele cereşti. Sprijin din partea autorităţilor locale Un sprijin important în reînnoirea vieţii bisericeşti din municipiul Dej îl au autorităţile locale. Primăria a pus la dispoziţie un teren cu o suprafaţă de 1.400 de metri pătraţi, pe care va fi ridicat noul lăcaş de rugăciune. La slujba de sfinţire a pietrei de temelie au participat şi primarul municipiului Dej, Costan Morar, şi viceprimarul Claudiu Chira. "Îi spunem bun venit Înalt Preasfinţiei Sale şi îl asigurăm de susţinerea comunităţii noastre dejene pentru nobila intenţie de a construi la Dej trei biserici ortodoxe. Vom face acest lucru pentru că atât generaţia în vârstă, cât şi generaţia de mijloc şi generaţia tânără trebuie să susţinem investiţia în Biserică, acest lucru este respectul şi supunerea faţă de Dumnezeu", a declarat primarul Costan Morar. Alături de biserica ce va avea hramul "Sfântul Andrei", în Dej se vor ridica alte două lăcaşuri de cult, Biserica "Sfântul Mare Mucenic Mina" din cartierul Dej-Triaj, şi Biserica "Sfântul Nectarie" de pe Dealul Florilor.