Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Trei posturi clericale vacante în Arhiepiscopia Craiovei
Arhiepiscopia Craiovei scoate la concurs trei posturi clericale vacante în parohiile Oota, din Protopopiatul Craiova Sud, oraşul Craiova, Rovine, din Protoieria Craiova Nord, oraşul Craiova şi Caraula, din Protoieria Băileşti, judeţul Dolj. Astfel, la Parohiile Oota şi Rovine (categoria I A, cu 4800, respectiv 2200 de familii) este vacant postul de preot III şi postul de preot paroh, perioada de depunere a dosarelor fiind 26.09 - 28.10.2014. La Parohia Caraula (categoria IA, cu 680 de familii), postul de preot II, dosarele candidaţilor ce îndeplinesc condiţiile de înscriere la examen putând fi depuse la Sectorul administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, în perioada 1 octombrie - 4 noiembrie a.c. (Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
