Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Trei posturi de preot în penitenciare
Administrația Națională a Penitenciarelor organizează concurs de ocupare a trei posturi de preot în sistemul penitenciar, în următoarele unități penitenciare: Penitenciarul Galaţi, Penitenciarul Miercurea-Ciuc şi Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava.
Depunerea dosarelor în vederea înscrierii la concurs pentru posturile menţionate se va face în termen de 15 zile lucrătoare, începând cu data de joi, 13 octombrie 2016.
Concursul va consta în: interviu pe teme de specialitate, examinare psihologică, o probă practică de cunoștințe de bază IT și o probă scrisă care va cuprinde cunoștințe legislative specifice, precum și cunoștințe de specialitate legate de profilul postului.
Informaţiile necesare pentru participarea la concurs vor fi precizate pe pagina oficială a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor www.anp.gov.ro. Data și locul unde se va desfășura concursul vor fi stabilite ulterior.



.jpg)
