În ajunul praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, la Mănăstirea Brebu, din Episcopia Caransebeşului, a avut loc tunderea în monahism a uneia dintre vieţuitoarele sfântului aşezământ monahal. Slujba a fost săvârşită de arhimandritul Constantin Timiş, vicar-administrativ al Episcopiei Caransebeşului, care a săvârşit şi Vecernia, şi Litia praznicului înconjurat de un sobor de slujitori, în prezenţa obştii monahale şi a numeroşi credincioşi. În cuvântul adresat obştii monahale şi noii monahii, a subliniat importanţa vieţii constante şi statornice în duhul voturilor monahale depuse la călugărie.
Piatra de temelie pentru biserica mănăstirii s-a pus în toamna anului 1997 de către Preasfinţitul Episcop Laurenţiu Streza, actualul Mitropolit al Ardealului, aceasta fiind definitivată şi sfinţită în anul 1999 prin efortul obştii monahale, cu ajutorul credincioşilor din Brebu, Soceni, Ezeriş, Cornuţel.
În anul 2000, la propunerea chiriarhului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat transformarea Schitului "Acoperământul Maicii Domnului" în mănăstire de călugăriţe.
Actualmente, sub îndrumarea maicii stareţe, monahia stavroforă Magdalena Ghindaş, se întreprind eforturi de definitivare a ansamblului monahal. (Darius Herea)