În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Turişti străini, surprinşi de furtuni
34 de cercetaşi belgieni care s-au rătăcit, joi seară, pe dealuri împădurite din judeţul Arad, au fost recuperaţi de jandarmi în cursul nopţii, iar o tânără a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că suferise hipotermie. Cei 34 de cercetaşi belgieni, 20 de copii şi 14 adulţi, sunt din Anvers şi au venit în excursie în România pentru prima dată. Cercetaşii le-au spus autorităţilor că, în cursul serii de joi, au încurcat drumurile pe dealuri şi nu au mai găsit calea de întoarcere în localitate. De asemenea, trei turişti polonezi - soţ, soţie şi copilul lor de cinci ani -, care au rămas blocaţi, în noaptea de joi spre vineri, pe marginea unei prăpăstii din Munţii Latoriţei, judeţul Vâlcea, la o altitudine de peste 1.800 de metri, au fost găsiţi de echipele de intervenţie după aproximativ nouă ore de căutare.
@ Scrieţi-ne pe adresa: "Ziarul Lumina", Str. Petru Movilă nr. 69, Iaşi; sau pe adresa de e-mail: bogdan_crontz@yahoo.com