În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ultimele hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit în şedinţă de lucru sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Reşedinţa patriarhală, în zilele de 25-26 februarie 2009, a aprobat proiectul comun al Patriarhiei Române şi Academiei Române privind elaborarea unei Istorii a monahismului românesc de la origini până azi, precum şi publicarea unei noi ediţii, completate în anul 2009, a volumului „Sfântul Vasile cel Mare. Închinare la 1.600 de ani de la săvârşirea sa“, în colecţia „Studia Basiliana“, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române. Printre hotărârile luate, amintim, de asemenea: organizarea de către Patriarhia Română a unui Congres Internaţional dedicat Sfântului Vasile cel Mare şi celorlalţi Părinţi Capadocieni, cu prilejul anului comemorativ-omagial, în perioada 1-4 noiembrie 2009; înfiinţarea Subcomisiei de muzică psaltică şi liniară, afiliată Comisiei teologice, liturgice şi didactice a Sfântului Sinod; instituirea Duminicii părinţilor şi copiilor, în prima duminică după 1 iunie, în Patriarhia Română; instituirea Duminicii migranţilor români în prima duminică după 15 august, în Patriarhia Română; aprobarea hotărârii Adunării Eparhiale a Episcopiei Slatinei, de schimbare a titulaturii în Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, aprobarea criteriilor privind elaborarea manualelor şcolare de religie, conform noii metodologi aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, precum şi a criteriilor de constituire a Comisiei Patriarhiei Române pentru evaluarea proiectelor de manuale la disciplina Religie.