În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ultimii descendenţi ai familiei Sturdza, botezaţi la Biserica Bărboi
La Biserica „Sf. Ap. Petru şi Pavel“ - Bărboi din Iaşi a avut loc sâmbătă, 30 ianuarie 2010, încreştinarea copiilor Mihail şi Gavriil ai principelui Ştefan Dimitrie Ferdinand Sturdza şi ai principesei Irina Sturdza. Slujba a fost oficiată de trei ierarhi ai Bisericii noastre.
Taina Sfântului Botez al gemenilor Mihail şi Gavriil a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de IPS Mitropolit Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjuraţi de un sobor de şapte preoţi şi diaconi. Naşii pruncilor au fost pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi soţia sa, Mioara Roată. Aşa cum este obiceiul în familia Sturdza, toate evenimentele importante se petrec la Iaşi, în capitala Moldovei, de unde a plecat şi strămoşul lor, ultimul domn al Moldovei, Mihail Sturdza, în anul 1848. „La acest eveniment au luat parte membrii familiei, apropiaţi, prieteni, reprezentanţi ai caselor princiare din Europa, care au avut ocazia să trăiască o etapă frumoasă din viaţa unor creştini ortodocşi. Majoritatea celor prezenţi au fost de alte confesiuni sau de alte religii. De aceea s-a mărturisit identitatea noastră şi modul în care primim în rândul Bisericii noastre pe cei care se apropie de Taina Sfântului Botez“, a declarat pr. Bogdan Stavarachi, superiorul Capelei „Sf. Arhanghel Mihail“ a domnitorului Mihail Sturdza din Baden-Baden - Germania. După slujba Botezului, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la modul în care sunt pictaţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil pe uşile catapetesmelor în sfintele biserici. „Viaţa unui nou-născut trebuie să fie una de bărbat care are sabia în mână pentru a lupta pentru viaţă şi pentru dăinuirea neamului său. Rog pe Dumnezeu să aşeze în mâna lui Mihail şi în mâna lui Gavriil câte o sabie şi câte o floare de crin, pentru ca viaţa lor să fie una de victorii în războaiele care definesc orice fiinţă umană. În acelaşi timp, sensibilitatea celui care poartă o floare să le definească viaţa. Să le dea Dumnezeu curaj şi putere pentru a înfrunta vitregiile vieţii şi pentru a răspândi în jur bunătate şi sensibilitate“, a spus IPS Teofan. Familia Sturdza a fost mereu aproape de Biserica Ortodoxă Română Tatăl prinţului Ştefan, prinţul Dimitrie Sturdza, care este şi bunicul celor doi mici principi botezaţi sâmbătă, a ajutat şi a susţinut întotdeauna activitatea cultural-misionară şi pastorală a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei încă din vremea când Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, păstorea ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. „Această activitate a fost făcută ca o stare de continuitate, misiunea sa fiind întărită şi preluată de principele Ştefan Dimitrie Ferdinand Sturdza, care se implică, urmând linia tatălui său, în proiecte social-culturale, de ajutorare a celor care sunt în nevoi. De asemenea, principesa Irina, pe lângă multe proiecte pe care le are, a dorit ca în amintirea principesei Margareta, care a plecat la Domnul anul trecut, să se aplece cu precădere către copiii orfani. Principele Ştefan este câştigat Bisericii prin părintele său duhovnicesc, PS Calinic Botoşăneanul, care este duhovnicul lui şi al principesei Irina şi care mereu îi îndeamnă şi îi sfătuieşte cu înţelepciune să păstreze calea cea dreaptă în viaţă. De asemenea, principii acordă toată atenţia ctitoriei sturdzeştilor de la Baden-Baden, singura biserică domnească din vestul Europei, principii Dimitrie şi Ştefan preluând cu generozitate costurile de întreţinere“, a mai adăugat pr. Bogdan Stavarachi. (C. CIOFU)