Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Un an de misiune printre românii din Siria
Comunitatea creştină a românilor din Siria a împlinit luni, 15 martie, un an de la înfiinţare. Pe 16 martie, după slujba Sfântului Maslu, părintele paroh Gheorghe Costea a oficiat o slujbă de Te Deum, la care au participat ambasadorul României în Siria, Excelenţa Sa, domnul Dan Sandovici, preotul arab, Abuna Nizacirca, credincioşi români din Liban şi aproximativ 30 de persoane din comunitatea păstorită de părintele Costea. La final, a avut loc şi o agapă în salonul Bisericii "Sfântul Nicolae".
Comunitatea ortodoxă din Siria a fost înfiinţată în luna martie 2009. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a hirotonit preot pentru comunitatea ortodoxă românească din Damasc pe tânărul Gheorghe Costea, licenţiat al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, specializarea Teologie Pastorală, şi al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, specializarea Limba Arabă. Această decizie a fost luată ca urmare a cererii comunităţii române din Siria.



.jpg)
