Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Un blând părinte s-a mutat la Domnul
În ziua de 29 septembrie 2009 a trecut la cele veşnice preotul iconom stavrofor Manolache Şt. Dumitru. Născut la 20 octombrie 1919, în satul Tâncăbeşti, comuna Ciofliceni, judeţul Ilfov, din părinţii Ştefan şi Ioana, a dorit să ajungă preot şi astfel a absolvit Seminarul Central şi Facultatea de Teologie din Bucureşti şi apoi Şcoala de ofiţeri de rezervă.
A participat la al II-lea Război Mondial pe frontul de Est până la Cotul Donului şi pe frontul de Vest până în Cehoslovacia, devenind veteran de război. Harul preoţiei l-a primit pe 31 martie 1945 şi a slujit ca preot la Mănăstirea Ţigăneşti până la 1 ianuarie 1960. A suportat cu grea durere eliberarea forţată din preoţie şi a lucrat ca paznic şi apoi ca transportator, manipulant, distribuitor, magazioner şi planificator până în 1967. Un an mai târziu, în 1968 a reintrat în slujirea Bisericii, fiind numit contabil principal la Institutul Biblic, a fost ales şef serviciu administrativ la atelierele bisericeşti de la Mănăstire Plumbuita, iar din 01 iunie 1987 a slujit la parohia Târca din cartierul Vitan până la pensionare, în august 2004. Trupul părintelui a fost depus la Biserica Târca din prima zi şi a fost înconjurat de enoriaşii şi rudenile sale. S-a început citirea Psaltirei, iar seara, după rânduială, preoţii slujitori de la parohie, conduşi de părintele protopop al Protoieriei III Capitală, pr. Dinu Pompiliu, au săvârşit slujba stâlpilor pentru sufletul „robului lui Dumnezeu Dumitru preotul“. „Colegii de slujire şi toţi enoriaşii l-au iubit şi înconjurat cu respect pentru blândeţea şi modestia sa în atitudine, vorbă şi faptă. Culegând amintiri despre sfinţia sa, enoriaşii au evocat sufletul plin de bunătate si de omenie al părintelui şi că acesta le-a fost rugător destoinic pentru necazuri şi sfătuitor înţelept în problemele vieţii“, ne-a declarat părintele Dinu Pompiliu, protopop al Protoieriei III Capitală.