Biserica Schitului Mironești a îmbrăcat duminică, 8 noiembrie, veşmântul harului, după ce a trecut printr-un amplu proces de restaurare. Slujba de sfințire a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Un nou an școlar pentru elevii seminariști din Giurgiu
În data de 7 septembrie, în prezența Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul” din municipiul Giurgiu a avut loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2026- 2027. Evenimentul a debutat cu săvârșirea slujbei de Te Deum în Paraclisul „Sfântul Ioan Valahul” și „Sfinții Trei Ierarhi”, la care au luat parte elevii seminariști, părinții lor și colectivul profesoral. În cadrul slujbei, s-au înălțat rugăciuni ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze şi să lumineze minţile tinerilor elevi. Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat importanţa misiunii seminariștilor în societatea românească, îndemnându-i să-şi însuşească atât cunoştinţele teologice, cât şi ştiinţele profane, pentru a deveni formatori de opinie și slujitori de seamă ai Sfintei noastre Biserici. În încheiere, toți cei prezenți au vizitat sălile de clasă, căminul, sala de mese, cantina și bucătăria seminarului, se arată pe site-ul episcopiagiurgiului.ro.



.jpg)
