Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Un nou centru social în Caransebeş
Mâine, la praznicul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, va inaugura Centrul social "Sfântul Apostol Andrei" al Parohiei "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", din Caransebeş. După inaugurarea centrului social, chiriarhul va oferi ctitorilor noului centru eparhial al parohiei caransebeşene distincţia eparhială "Crucea Episcop Elie Miron Cristea" pentru mireni şi diploma de onoare "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul". Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Caransebeş este a doua biserică ortodoxă, ca vechime, din Caransebeş, după vechea catedrală episcopală a municipiului. (Protos. Casian Ruşeţ)



.jpg)
