Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Un nou centru social-medical la Hârja
La Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice „Sfântul Ştefan cel Mare“ Hârja va avea loc mâine, de la ora 11:00, inaugurarea unui nou centru social-medical. De asemenea, va fi inaugurată ferma de animale a asociaţiei care deserveşte complexul social-medical pentru vârstnici, bătrânii de la domiciliu şi copiii din centrul de zi, ce provin din familii defavorizate. La eveniment sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale, judeţene şi centrale. Lucrările la noul centru social-medical au început în luna octombrie 2010. „Pe parcurs, cu sprijinul şi implicarea directă a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, la acest proiect s-au alăturat şi alţi sponsori, donatori din ţară, dar mai ales din comunitatea ortodoxă a oraşului New York - SUA. Ajutorul acestora a fost unul consistent, până în momentul în care s-au finalizat lucrările de infrastructură şi finisajele exterioare“, a declarat pr. Ilarion Mâţă, preşedintele Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ Hârja. (C. Ciofu)



.jpg)
