După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Un nou complex pentru copiii cu dizabilităţi la Tulcea
Luni, 16 decembrie, a fost inaugurat la Tulcea un nou complex de tip familial pentru 24 de copii cu dizabilităţi, care provin de la Centrul social „Speranţa“ din judeţul Tulcea, informează Episcopia Tulcii. La inaugurarea celor două locaţii, „Casa Pescăruşul“ şi „Casa Dumbrăveanca“, a participat şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, care a săvârşit slujba de binecuvântare. La finalul acesteia, Preasfinţitul Episcop Visarion a evidenţiat bucuria produsă de acest eveniment, bucurie venită acum în preajma Crăciunului ca un dar de la Dumnezeu pentru aceşti copii care au o casă şi o familie primitoare care le va purta de grijă. De asemenea, ierarhul a oferit aşezământului două icoane, iar celor prezenţi iconiţe. Cele două locaţii au fost construite cu fonduri alocate de la Fundaţia SERA România şi Consiliul Judeţean Tulcea, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea. Parteneriatul dintre cele două instituţii a fost încheiat în vara anului 2012 şi acesta vizează construirea a trei căsuţe de tip familial, fiecare de câte 12 locuri, pentru asigurarea copiilor cu dizabilităţi serviciilor de kinetoterapie, hidroterapie, logopedie şi psihologie. (I. Buşagă)



.jpg)
