În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Un nou consilier economic la Arhiepiscopia Bucureştilor
În urma deciziei Permanenţei Consiliului Eparhial, preacuviosul ieromonah Siluan Ionaşcu (foto) a fost numit în postul de consilier la Sectorul Economic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, începând cu data de 1 septembrie 2009.
Părintele Siluan Ionaşcu, vieţuitor la Mănăstirea Antim, a absolvit Liceul Economic „Virgil Madgearu“, iar între anii 1996-2000 a urmat cursurile Facultăţii de Contabilitate şi Informatică de Gestiune în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, profilul Gestiune şi Analiza Financiară a Întreprinderii. A susţinut teza de licenţă cu tema „Analiza principiilor contabile general admise“. Şi-a întregit studiile academice absolvind Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti, cursurile de Master, specializarea Doctrină şi Cultură, precum şi modulul Filosofie Morală şi Politică în cadrul Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Părintele Siluan are de asemenea şi o bogată experienţă profesională, în perioada 2002-2003, fiind referent în cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte, iar mai târziu a fost bibliotecar şi ulterior muzeograf la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, participând în această calitate la cursurile de perfecţionare a muzeografilor şi ghizilor din muzeele bisericeşti de la Mănăstirea Brâncoveanu- Sâmbăta de Sus, în septembrie 2003. Ieromonahul Siluan Ionaşcu a îmbinat de asemenea activitatea administrativă cu cea duhovnicească fiind stareţ al Mănăstirii Sfântul Nicolae- Balamuci, din judeţul Ilfov, iar până în prezent a ocupat postul de Secretar la Cancelaria Sfântului Sinod. „Îndrăznesc să cred că această numire într-un post al administraţiei eparhiale, în plus faţă de dovada de încredere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la luarea deciziei, mai este şi dovada neîncetatei lucrări a cuvântului lui Dumnezeu, şi anume: «Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune»“ (Matei 25, 21). Văzând împlinirea acestor cuvinte în istorie, nădăjduiesc că vom putea auzi cu toţii şi consecinţa lor atunci când se va face bilanţul final al lumii: «Intră întru bucuria Domnului tău!»“, ne-a declarat părintele Siluan Ionaşcu. (C. BÂRA)