La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Un nou consilier patriarhal în cadrul Sectorului Relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe
Părintele Valentin Fătu a fost numit, la 1 noiembrie 2022, în postul de consilier patriarhal în cadrul Biroului Protocol, departament care, împreună cu Departamentul Relații bisericești și interreligioase și Departamentul Comunități bisericești externe, formează Sectorul Relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe.
Biroul Protocol organizează și coordonează, în cooperare cu celelalte sectoare ale Administrației Patriarhale și Cancelaria Sfântului Sinod, activitățile oficiale ale Patriarhului României, atât în țară, cât și în străinătate. Gestionează relațiile Patriarhiei Române cu instituțiile de stat (Președinție, Parlament, Guvern, ambasade acreditate la București, aeroporturi), în contextul organizării întâlnirilor și activităților care privesc Patriarhia Română, la nivelul Patriarhului României, precum și al ierarhilor Sfântului Sinod. Organizează, împreună cu Departamentul Relații bisericești și interreligioase și Cabinetul Patriarhal, audiențele acordate de Patriarhul României reprezentanților diplomatici acreditați în România și altor personalități din străinătate.
Părintele Valentin Fătu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, promoția 1993, obținând nota 10 la examenul de licență.
Între anii 2006 și 2009, a absolvit cursurile postuniversitare de specializare în Managementul Proiectelor la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București (un an) și a urmat cursuri de masterat, specializare în Comunicare Managerială și Resurse Umane din cadrul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (doi ani).
În perioada 1992-1995, a fost profesor de istoria culturii și religie la Liceul „Iulia Hasdeu” din București.
A fost hirotonit diacon în data de 1 ianuarie și preot în data de 6 ianuarie 1996.
În data de 1 septembrie 1996, a fost angajat în postul de inspector eparhial în cadrul Sectorului Relaţii externe bisericeşti, în data de 1 septembrie 2003, în postul de secretar de cancelarie, apoi de secretar patriarhal în cadrul aceluiași sector al Administrației Patriarhale.
În data de 3 octombrie 2002 a fost numit preot la Biserica Delea Nouă-Calist, Protoieria Sector 3 Capitală. Începând cu data de 1 februarie 2009, a fost numit preot paroh.
Rangul de iconom stavrofor i-a fost acordat de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în data de 24 ianuarie 2008. De asemenea, Preafericirea Sa i-a oferit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” cu prilejul resfinţirii Bisericii Delea Nouă-Calist, la 11 octombrie 2015.
A publicat articole, reportaje și alte materiale în revistele centrale bisericeşti, începând cu anul 1996, între care amintim: Tălmăcire la Rugăciunea „Tatăl nostru”; Mişcarea ecumenică şi ecumenismul local; Misiunea spirituală a preotului într-o lume secularizată; Patriarhul României - „Locţiitor al Cezareei Capadociei” - o noutate?; Simpozionul „Religie, Ştiinţă, Mediu - Marea Neagră în criză”, organizat de Consiliul Europei şi Patriarhia Ecumenică, în croazieră de la Constanţa, Tulcea, Varna, Istanbul şi Tesalonic; Sărbătorirea a 120 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi a 80 de ani de la ridicarea ei la rangul de Patriarhie; Vizita în România a Sanctităţii Sale, Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă, Patriarhul Ecumenic, 4-7 martie 2005 ș.a.