Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Un nou lăcaş de închinare în Episcopia Tulcii
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a sfinţit duminica aceasta o nouă biserică în care se vor ruga credincioşii din Filia Altân-Tepe, aparţinătoare de Parohia Vasile Alecsandri, Protopopiatul Babadag.
Biserica a fost ridicată în cinstea Sfintei Muceniţe Varvara şi a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la slujba de sfinţire chiriarhul locului fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujba de sfinţire a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească la care au luat parte câteva sute de credincioşi. Localitate minieră din nordul Dobrogei, Filia Altân-Tepe nu s-a bucurat până acum de un lăcaş de cult, sfintele slujbe fiind oficiate până acum într-o capelă improvizată. Piatra de temelie a acestui sfânt lăcaş a fost pusă la data de 28 mai 2008 de către chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Visarion, iar lucrările de construcţie şi de înfrumuseţare cu pictură au fost suportate din contribuţia Consiliului Judeţean Tulcea, a Primăriei şi a Consiliului local, a episcopiei şi a multor credincioşi din localitate şi din zonele apropiate. Pentru vrednicia depusă în ogorul Domnului, parohul acestei biserici, preotul Marian Mihalcea, a fost distins cu rangul de iconom-stavrofor, fiind împărţite acte de apreciere şi altor ctitori şi binefăcători.



.jpg)
