În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Un nou locaș de cult în cartierul Titan din Capitală
În cartierul bucureştean Titan a fost târnosită ieri, 4 octombrie, biserica Parohiei „Soborul Maicii Domnului”, Protopopiatul Sector 3 Capitală. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
După mai mulţi ani de strădanii şi greutăţi, credincioşii din cartierul bucureştean Titan au o biserică mai aproape de casele lor. Slujba de târnosire a bisericii a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. În soborul de slujitori au fost prezenţi arhim. Veniamin Goreanu, consilier administrativ-bisericesc eparhial, pr. Florin Busuioc, protoiereul Protopopiatului Sector 3 Capitală, şi pr. Ion Vartan Armaşi, protoiereul Protopopiatului Sector 4 Capitală.
După târnosirea locaşului de cult închinat Soborului Maicii Domnului şi Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat Evanghelia Duminicii a 19-a după Rusalii, în care s-a relatat un fragment din Predica de pe munte a Mântuitorului Iisus Hristos. Preafericirea Sa a arătat că răutatea, dorinţa de răzbunare şi egoismul sunt urmări ale naturii umane căzute, de aceea, „natura firească este natura sfinţită, este omul care se aseamănă cu Dumnezeu Cel bun şi milostiv, iertător şi mult îndurător”. „Această poruncă pare că este imposibil de împlinit. Dar, totuşi, ea este uşor de împlinit dacă noi cerem ajutorul lui Dumnezeu. Noi nu putem iubi adesea nici pe cei care ne-au ajutat. Uităm adesea pe părinţi, profesori, pe binefăcătorii noştri, însă ţinem minte răul pe care ni l-au făcut alţii nouă prin cuvânt sau prin faptă. De aceea, pentru a răspunde la răutate cu bunătate, trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu, să începem a ne ruga pentru vrăjmaşi. La început nu putem ierta uşor, dar rugându-ne pentru mântuirea lor şi cerând ca Dumnezeu să ne întărească, atunci primim iubire din iubirea milostivă şi smerită a lui Hristos, iubire care ne face să fim asemenea Tatălui celui milostiv din ceruri.”
Îndreptarea vrăjmaşilor, a mai explicat Patriarhul Bisericii noastre, o decide doar Dumnezeu, fiindcă „îndrumarea de a ne ruga pentru schimbarea în bine a vrăjmaşilor este singura atitudine duhovnicească sănătoasă. Memorând în sufletul nostru răul pe care ni l-au făcut alţii prin cuvânt sau prin faptă, păstrăm în noi răutatea lor. Memorând răutatea lor, ea devine răutatea noastră, ca dorinţă de răzbunare şi o purtăm în noi ca pe o otravă ascunsă, ca pe o legătură nedezlegată. De aceea, iertarea vrăjmaşilor este un bine mai întâi pentru noi înşine pentru că ne descărcăm de o prezenţă întunecată a lor în viaţa noastră, ne eliberăm de această greutate, şi anume de dorinţa de răzbunare cât mai rapidă şi cât mai ştraşnică”.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit şi despre biserica proaspăt târnosită ca fiind o nouă casă a Preasfintei Treimi în care omul se pregăteşte pentru întâlnirea cu Domnul Hristos: „Această biserică nouă din acest cartier este una mică, dar frumoasă şi înălţătoare, pentru că aceasta este vocaţia Bisericii: să-l înalţe pe om la viaţa cerească şi sfântă. Această biserică este un «laborator al învierii» pentru că aici primim iertarea păcatelor, înnoim viaţa noastră şi trecem de la iubirea posesivă, egoistă, la iubirea milostivă”.
La final, Patriarhul Daniel l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Dumitru Valentin Buşe, iar celorlalţi slujitori, pr. Constantin Sergiu Nicolaescu şi diac. Andrei Mănescu, precum şi lui Marius Cristian Pusta, fost consilier local, le-a acordat Diploma omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur” cu medalie. De asemenea, pentru Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3, a fost oferită o icoană a Mântuitorului. Tot cu acest prilej, distincţia de vrednicie „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” a fost acordată Consiliului parohial, iar distincţia de vrednicie cu chipul Maicii Domnului a fost oferită doamnei preotese Nicoleta Buşe şi Comitetului parohial. Pentru noua biserică, Patriarhul României a dăruit o cruce de binecuvântare, cărţi liturgice şi duhovniceşti. În semn de recunoştinţă, Preafericirea Sa a primit din partea comunităţii parohiale o icoană a Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana.
Slujba de târnosire a fost precedată de Sfânta Liturghie, care a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat în apropierea locaşului de cult. Biserica Parohiei „Soborul Maicii Domnului” a fost ridicată între anii 2004 şi 2009 din contribuţiile familiei preotului paroh şi ale credincioşilor.