Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un nou locaş de închinăciune va fi construit în Episcopia Huşilor
Sâmbătă, 1 august 2020, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică ce se va ridica în localitatea Chersăcosu, filie a Parohiei Pogăneşti, Protopopiatul Huşi, informează Biroul de presă al eparhiei.
Din soborul de slujitori au făcut parte părintele inspector eparhial Dragoş Trofin, părintele protopop Marius Antohi şi părintele paroh Flavius Iosif, alături de preoţi din localităţile învecinate. În cuvântul adresat celor prezenţi,
Preasfinţitul Părinte Ignatie a afirmat că Dumnezeu aşteaptă de la fiecare mai multă profunzime în trăirea credinţei: „Prin slujba săvârşită am cerut harul şi lucrarea lui Dumnezeu ca această punere a temeliei pentru locaşul care se va zidi să se săvârşească - cum se spune într-o rugăciune - cât mai curând. Când omul are gândul bun şi iniţiativa de a-L slăvi pe Dumnezeu, El îi vine în ajutor negreşit. Avem nădejde că acest loc, pe care l-am dăruit lui Dumnezeu, ca pe el să se zidească o biserică, în care să fie slăvit numele Lui, să fie unul în care să ne găsim liniştea şi în care să avem capacitatea de a fi mai buni, de a ne schimba. Ori de câte ori păşim pragul bisericii, să ne gândim că Dumnezeu ne vrea mai buni, mai aproape de El, mai profunzi în trăirea credinţei şi mult mai conştienţi în tot ceea ce presupune relaţia noastră cu El. Ne îndreptăm paşii spre biserică pentru a aduna în sufletele noastre mai multă lumină. Hristos ne spune să iubim lumina pentru a deveni fii ai luminii. Biserica este locul în care învăţăm să devenim oameni de lumină, pe care să o putem împărtăşi în familiile noastre, la locul de muncă şi în societate. Să ne învrednicească Domnul să vedem, lună de lună, cum biserica prinde contur”.
Noul locaş de cult a fost pus sub ocrotirea Maicii Domnului, primul hram fiind sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie), şi a Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla (7 august).