Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Un nou număr al revistei „Învierea“
La sfârşitul acestei săptămâni a apărut nr. 12 (546), serie nouă, iunie 2013, al revistei „Învierea“ a Arhiepiscopiei Timişoarei. Cuprinsul revistei pe luna iunie este unul interesant: articole istorice, dogmatice, liturgice şi un editorial privind „Pilda luminoasă a martirilor“. Dintre articole menţionăm: „Euharistia în lumina dreptului canonic“ de pr. Nicolae Lupşescu, „Pelerin în Ţara Sfântă“, semnat de prof. Maria Tcaciuc Brăteanu, şi o serie de poezii semnate de preoţi, studenţi şi credincioşi, precum „Mulţumire“, „Harul ceresc“, „Rugăciune“ ş.a. Revista conţine şi suplimentul trimestrial „Femeia ortodoxă“, ce este editat de Societatea Femeilor Creştin-Ortodoxe din Timişoara. Revista include şi suplimentul catehetic, unde citim „Timişeni participanţi la concursul «Bucuria de a fi creştin» la Patriarhie“, semnat de pr. Dorin Covaci, şi sunt trecute în revistă aprecieri privind Concursul judeţean de creaţie religioasă „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş“ şi Concursul judeţean de pictură religioasă. Suplimentul mai conţine şi poezii, eseuri şi picturi ale copiilor de la concursurile menţionate.
Ultima rubrică a revistei „Actualitatea religioasă“ sintetizează cele mai importante evenimente religioase din luna iunie, precum Praznicul Înălţării Domnului, vizite canonice şi slujiri arhiereşti, dezvelirea bustului Majestăţii Sale Regele Mihai I al României la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, festivitatea de absolvire a promoţiei a XVI-a a studenţilor teologi de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara, Simpozionul internaţional „Valenţe terapeutice ale spiritualităţii ortodoxe şi direcţii principale în dezvoltarea psihologiei umane“, concurs de reviste religioase etc. Revista are 28 de pagini, apare în condiţii grafice foarte bune, imprimarea fiind executată la Tipografia Partoş a Arhiepiscopiei Timişoarei. Redactorul publicaţiei este pr. dr. Marius Florescu.