Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Un nou număr al revistei „Renaşterea” editată la München
A apărut primul număr din acest an al revistei „Renaşterea”, publicaţie de credinţă şi cultură a Parohiei Ortodoxe Române „Naşterea Domnului” din München. În editorial, părintele paroh Alexandru Nan adresează comunităţii un îndemn de mărturisi credinţa în Înviere prin iubirea pentru semenii noştri. Tot în paginile revistei, cititorii pot găsi scrisoarea pastorală cu prilejul Sfintelor Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. În pastorală intitulată „Gândul bun ne înviază în fiecare zi”, ierarhul a subliniat faptul că „toată viaţa noastră, zi de zi şi ceas de ceas, poate fi un Paşte neîncetat dacă ne silim să-L purtăm pe Hristos viu în sufletele noastre, prin rugăciune, iar semnul că Hristos cel Înviat este în sufletul nostru, este tocmai bucuria şi pacea pe care le avem în noi şi pe care nimeni nu ni le poate lua”. Revista continuă cu un interviu acordat de Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, despre viaţa duhovnicească a credincioşilor români din Germania, despre problemele cu care aceştia se confruntă, despre păstrarea identităţii ortodoxe româneşti în spaţiul german şi despre numeroase alte aspecte privind pastoraţia în diaspora. Alte articole de pot fi citite în numărul 1 (anul III) sunt: pr. Alexandru Nan şi Camelia Stoica, „Pagina copiilor”; pr. Florin Botezatu, „Prescura”; Roxana Albu, „Fragmente neodihnite”; Paul Siladi, „Rugăciune pentru vrăjmaşi”, pr. Alexandru Nan, „Aus dem Leben der Kirchgemeinde”, „Sigla Rx pentru românii ortodocşi din Germania”.
Revista poate fi citită şi pe site-ul parohiei: parohia-muenchen.de.