După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Un nou număr al revistei „Vatră nouă“
A apărut un nou număr (anul XI, nr. 123, noiembrie 2010) al periodicului "Vatră nouă", aparţinând comunităţii locale din Giarmata Vii. Publicaţia abordează, în cele 16 pagini ale sale, subiecte de interes naţional şi local, structurate pe mai multe rubrici: editorial, semnat de academician Ion Păun Otiman; cultură, curiozităţi, sfatul specialistului, administrativ, poezie în grai bănăţean. La secţiunea proiect este prezentat "Aşezământul comunitar preot Filip Doboş", proiect iniţiat în anul 2008 de Parohia Ortodoxă Giarmata Vii în semn de preţuire faţă de primul preot al comunităţii, care va avea un impact multiplu (bisericesc, social, cultural şi sportiv). Totodată, menţionăm şi rubricile catehism, "din viaţa parohiei" şi info şah. Revista cuprinde şi suplimentul religios "Iconostas", editat de Parohia Ortodoxă Giarmata Vii.
(George Giurgiu)



.jpg)
