Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Un nou paraclis sfinţit la Mănăstirea „Sfânta Cruce“
De prăznuirea Sfântului Ierarh Nectarie al Pentapolei, Făcătorul de minuni, miercuri, 9 noiembrie, Mănăstirea "Sfânta Cruce" din Oradea s-a aflat în sărbătoare. În mijlocul obştii monahale şi a pelerinilor s-a aflat Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.
Ierarhul a târnosit un nou paraclis cu hramurile "Sfântul Ierarh Nicolae", "Sfinţii Ierarhi Atanasie, Chiril şi Ioan cel Milostiv, Patriarhii Alexandriei" şi "Sfântul Ierarh Nectarie", în amintirea vizitei frăţeşti pe care Preafericitul Părinte Patriarh Teodor al II-lea, Papă şi Patriarh al Alexandriei şi al întregii Africi, a făcut-o în această toamnă, în Biserica Ortodoxă Română, ca răspuns la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Noul paraclis este amplasat în corpul principal de chilii. Slujba de târnosire a sfântului lăcaş a fost un eveniment deosebit, la finalul căruia toţi credincioşii, bărbaţi, femei şi copii, au avut posibilitatea de a intra în Sfântul Altar, de a se închina şi a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă. În cadrul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei Oradiei a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat, în cuvinte alese, viaţa, activitatea şi multele minuni, mai vechi sau mai noi, pe care Sfântul Nectarie le-a făcut, spre preamărirea lui Dumnezeu şi folosul duhovnicesc al celor care au alergat cu credinţă spre ajutorul său: "Astăzi sărbătorim pe Sfântul Ierarh Nectarie, Făcătorul de minuni sau Taumaturgul, cunoscut în întreaga lume, pe care Dumnezeu l-a încununat cu darul facerii de minuni asupra neputinţelor oamenilor. El a arhipăstorit în Pentapole, în Patriarhia Alexandriei, însă, prin intrigi şi urzeli, a fost scos din scaunul chiriarhal şi trimis în surghiun, ajungând în cele din urmă în Insula Eghina din Grecia". Ierarhul a mai menţionat că în Eparhia Oradiei sunt părticele din moaştele sfântului, la Mănăstirea Izbuc, la Mănăstirea "Sfânta Cruce" din Oradea şi la noua Catedrală episcopală "Învierea Domnului" din oraş. Liturghie arhierească în vechea Catedrală episcopală Sărbătoare a fost şi pentru credincioşii Bisericii parohiale "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Oradea-Velenţa, vechea Catedrală episcopală a românilor dreptmăritori orădeni, care au avut marea bucurie ca, de hramul sfântului lăcaş, pe 8 noiembrie, să-l aibă în mijlocul lor pe PS Sofronie, Episcopul Oradiei. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Corneliu Florin Pele a fost hirotonit în treapta preoţiei, ca preot misionar pentru Protopopiatul Beiuş, la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Parohia Cociuba Mică, iar tânărul teolog Ioan Toma a fost hirotonit diacon misionar, pentru Protopopiatul Beiuş, la Biserica "Sfântul Apostol Andrei" din Beiuş.